Efectele diabetului zaharat asupra sănătății femeilor

În calitate de viitori farmaciști și farmaciste este  important să putem răspunde în cunoștință de cauză la majoritatea întrebărilor pe care le-am putea primi în farmacie și să avem foarte mare grijă ce recomandăm pacienților cu probleme deosebite de sănătate. O astfel de categorie aparte o reprezintă femeile cu diabet care trebuie să fie atente, nu numai la posibilele complicații ale bolii, ci și la sănătatea copilului în cazul în care rămân însărcinate.

Iată câteva întrebări pe care  le-ar putea adresa pacientele și răspunsurile oferite  de specialiști:

 1. Care sunt complicațiile diabetului în cazul femeilor?

Diabetul este un factor de risc foarte important în apariția bolilor cardio-vasculare precum infarctul miocardic acut și insuficiența cardiacă.  În cazuri foarte grave se poate ajunge la încetarea completă a funcționării rinichilor (nefropatia diabetică) sau la deteriorarea retinei, ceea ce poate conduce chiar și la orbire (retinopatie diabetică). Există, de asemenea, un risc foarte crescut de dezvoltare a depresiei și a tulburărilor de alimentație.

2. De ce sunt femeile cu diabet mai predispuse la candidoză?

Candidoza vaginală este o infecție fungică cu specia Candida albicans care produce iritație, scurgere vaginală și mâncărime intensă la nivelul vaginului și vulvei. Această ciupercă se găsește în mod natural în flora vaginală a femeii sănătoase, dar nivelul crescut de zahăr din sânge va determina dezvoltarea ei necontrolată.

3. O femeie cu diabet poate consuma alcool?

Nu mai mult de un pahar pe zi, dar cel mai indicat este să fie întrebat medicul dacă starea generală de sănătate permite acest lucru. Trebuie avut grijă la medicamentele luate pentru ținerea sub control a diabetului, deoarece în cazul consumului concomitent de alcool există riscul de hipoglicemie.

4. Care sunt efectele adverse ale administrării anticoncepționalelor orale?

Pilulele anticoncepționale ar putea crește nivelul glicemiei, iar administrarea lor pe o perioadă mai lungă de doi ani poate favoriza apariția complicațiilor diabetului. De asemenea, este foarte important ca pacienta să fie consultată periodic pentru a se verifica dacă diabetul are vreun impact asupra organelor reproducătoare. Medicul ginecolog este cel care stabilește frecvența controalelor, în funcție de starea de sănătate.

5. Ce este diabetul gestațional și cum poate afecta acesta starea de sănătate a mamei și copilului?

Diabetul gestațional este o formă de diabet care poate apărea pe timpul sarcinii. În medie, una din 25 de femei este afectată și va prezenta complicații în perioadele de dinainte sau imediat după naștere. Se estimează că jumătate din femeile care fac diabet gestațional pot dezvolta diabet de tip 2 la cinci  pană la zece ani după sarcină, iar copiii lor vor fi mult mai predispuși să dezvolte aceeași afecțiune.

6. Pot femeile cu diabet să alăpteze?

Răspunsul este da, dar cel mai indicat este să fie consultat și medicul deoarece ar putea fi necesare modificări în schema de tratament a pacientei. Laptele matern este cea mai bună sursă de substanțe nutritive pentru bebeluș, iar alăptarea este recomandată atât femeilor cu diabet preexistent, cât și celor cu diabet gestațional.

7. Ce probleme pot apărea la menopauză?

Diabetul poate fi responsabil de instalarea menopauzei premature. Schimbările hormonale și dezechilibrul estrogenului și progesteronului determină oscilații ale valorilor glicemiei.

8. Care sunt pericolele și beneficiile  terapiei de substituție hormonală?

Prin terapia de substituție hormonală se înțelege ansamblul de medicamente care conțin hormoni feminini meniți să îi înlocuiască pe cei pe care organismul nu-i mai produce după menopauză. S-a constatat că administrarea unor doze crescute de estrogen ar putea favoriza instalarea cancerului mamar și uterin. Dar dacă estrogenul și progesteronul sunt administrați în dozele corecte, riscul este minim. Pe de altă parte, acest tip de terapie ar putea reduce riscul de osteoporoză, vaginită și bufeuri, simptome specifice ale menopauzei.

Cele mai bune recomandări pe care le-am putea face acestor paciente ar fi adoptarea unei diete sărace în grăsimi, renunțarea la fumat, controlul tensiunii arteriale și al greutății și efectuarea în mod regulatat de exerciții fizice.

no-bannrt-img

Autor: Mudrac Veronica, voluntar, anul III

Surse bibliografice:

  1. http://www.diabetes.org (American Diabetes Association);
  2. http://fadr.ro/ (Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România).

 

„Pharmacy is about drugs,  so I’m going to be your addiction!” – SSFBlog

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s