HIV, SIDA – KNOW YOUR STATUS?

HIV, SIDA – niște cuvinte grele, cumva foarte depărtate de noi, pe care le tratăm adesea cu o oarecare indiferență. Pare ceva de pe internet sau de la televizor, care cu siguranță nu ni se poate întâmpla nouă. NU ESTE DELOC AȘA!

 Ce înseamnă HIV/SIDA?

HIV sau Virusul Imunodeficienței Umane, atacă și distruge celulele sistemului  imunitar care ne protejează împotriva agenților infecțioși din mediu. Acest efect distructiv nu survine rapid, de aceea persoanele seropozitive sau HIV pozitive pot să nu manifeste niciun simptom pentru perioade lungi de timp.

SIDA, Sindromul Imunodeficienței Dobândite, este ultima fază a infecției cu HIV. Se manifestă printr-o stare de vulnerabilitate a organismului care nu mai prezintă rezistență în fața infecțiilor oportuniste. Acestea pot fi de origine bacteriană (tuberculoza), virală (herpesul), fungică (candidoza), parazitară sau chiar diferite tipuri de cancer. Chiar și o banală răceală, peste care trecem cu ușurință în mod normal, poate cauza urmări grave într-un organism cu sistem imunitar deficitar. SIDA este definită ca prezența a peste 20 de infecții oportuniste sau cancere în organism sau ca și momentul în care numărul de celule imunitare CD4-T este mai mic de 200/L de sânge.

 Hai să vorbim în cifre

HIV continuă să fie o problemă majoră de sănătate pe întreg globul pământesc, luând 35 milioane de vieți până în prezent. Este o boală întâlnită cel mai adesea în țări cu venituri mici sau medii. Geografic, cea mai extinsă epidemie de SIDA este localizată în Africa, în regiunea sub-sahariană, cu aproximativ 65% din totalul cazurilor și 90% dintre cazurile infantile.

 Cum se transmite?

Virusul HIV se transmite în principal prin contact sexual neprotejat (atât vaginal, cât și anal sau oral), folosirea de ace sau seringi nesterilizate, nașterea dintr-o mamă infectată cu virusul sau transfuzii sanguine.

Stigmat

Pentru mult timp persoanele cu HIV au fost marginalizate de membrii societății. Este important de știut că HIV nu se transmite prin aer (respirație, tuse, strănut), atingere, apă, băi, grup sanitar, alimente sau veselă utilizată în comun.

Un gest de mare impact a fost momenul în care prințesa Diana a Mării Britanii a dat mâna în public cu o persoană HIV-pozitivă, gest ce a fost mai apoi mediatizat în toată lumea și a provocat o schimbare pozitivă în mentalitatea colectivă.

Status +/-

Infectarea cu HIV nu prezintă simptome evidente, exitând multe cazuri în care oamenilor nu le-a fost cunoscut diagnosticul timp de ani de zile. De aceea, testarea pentru HIV este o analiză ce nu trebuie să lipsească din istoricul medical al fiecăruia, în special după începerea vieții sexuale. Testarea incipientă se face prin teste de diagnostic rapid (RDT’s), care detectează prezența sau absența anticorpilor virusului HIV. Fiecare persoană cu vârste între 15 și 64 ani ar trebui testată cel puțin o dată, indiferent de factorii de risc. Persoanele expuse ocazional factorilor de riscar trebui testate cel puțin o data pe an, iar cei cu factor de risc ridicat ar trebui testate la fiecare 3-6 luni. Tu te-ai testat pentru HIV?

Tratament

 Cu toate că nu există o modalitate de vindecare, medicamentele antiretrovirale administrate corect, după scheme clare, ajută pacienții și medicii să țină virusul sub control. Aceste medicamente acționeza direct asupra virusului împiedicându-i multiplicarea și permițând astfel organismului să își refacă, pentru un timp, imunitatea. Datorită studiilor recente, speranța de viață a pacienților infectați cu HIV a crescut considerabil, pacienții putând duce o viață normală cu condiția administrării zilnice și neîntrerupte a tratamentului.

Între anii 2000 și 2017, apariția de noi infecții cu HIV a scăzut cu 36%, iar decesele datorate viruslui au scăzut cu 38%, 11.4 milioane de vieți fiind salvate cu ajutorul tratamentului antiretroviral. Acestă realizare este rezultatul eforturilor colective depuse în cadrul campaniilor naționale antiHIV.  

„Lupta cu acest virus nu a luat sfârșit. Momentan, boala nu poate fi vindecată, medicamentele doar mențin scăzut nivelul virusului. Eforturile noastre, însă, continuă, industria farmaceutică are la nivel mondial în fază de cercetare și dezvoltare 100 de noi de medicamente, care reprezintă  speranțe în plus pentru pacienți.” a declarat Cristian Lutan,Director Executiv Adjunct A. 

Curiozități


SIDA este cea mai studiată boală din istorie.

Pentru mulți ani, China a numit SIDA “boala iubirii capitaliste” și  a susținut că boala este cauzată de contactul cu Vestul. În 2009, China a raportat SIDA ca fiind cauza principală a decesului în rândul bolilor infecțioase.

Prima celebritate care a făcut public diagnosticul său cu SIDA a fost Rock Hudson în data de 25 iulie 1985. El a murit pe 2 octombrie 1985 la vârstă de 59 de ani în Beverly Hills, California.

În aprilie 1989, un bărbat de naționalitate daneză infectat cu HIV a fost arestat în Minnesota datorită unei noi legi interzicând persoanelor seropozitive accesul în SUA.

În 2001, Scotsman Stephen Kelly a devenit prima persoană din Marea Britanie care a fost judecată pentru transmiterea virusului HIV. A fost acuzat de “curs de acțiune culpabil și iresponsabil” pentru inițierea de contact sexual neprotejat cu partenerul său chiar și după ce a aflat că este infectat cu virusul.

Autor: Sarah Ramezani, student anul 2

Bibliografie

http://www.seximus.ro/intrebari_its/ce-este-hiv-sida.php

https://www.factretriever.com/hivaids-facts

https://wa.kaiserpermanente.org/healthAndWellness/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s