If you can dream it, you can do it

Aşa cum v-am obişnuit, în fiecare lună alegem câte un voluntar, sau mai mulţi, care s-au remarcat prin implicarea intensă în proiectele SSFB.

A venit momentul să vă împărtăşim povestea Voluntarului Lunii Octombrie, Ioana Tudor, studentă în anul III.

„Cineva a zis cândva, și îi dau atât de multă dreptate, că“Fiecare lucru pe care îl fac are ca scop pășirea în afara zonei de confort. Pentru un introvert – fiecare pas în exterior e o realizare. Așa am descoperit voluntariatul…”. Este vorba de Ana M. Marin, sau așa cum îmi place mie să o numesc, revelația vieții mele. (Și nu, nu exagerez!)

Aș fi vrut să-mi aleg altfel cuvintele, dar încă sunt extrem de entuziasmată de postura în care mă aflu. Am pornit în aventura SSFB neînțelegând exact ce presupune. Am considerat voluntariatul o provocare și având în vedere că ador provocările, nu avea de ce să meargă ceva prost. Nu frica de eșec m-a ținut departe în primul an de facultate de familia SSFB, ci teama de a nu-mi pierde pe drum entuziasmul cu care încep fiecare proiect de suflet.

Nu am avut niciodată așteptări de la nimic. Tot ce mi-am dorit mereu a fost să mă autodepăşesc, să-mi dau ocazia să mă cunosc mai bine, să văd ce mă pasionează și cât de bine mă descurc în fața imprevizibilului. 

Așa că iată prima provocare: participantă la InterFarma, sesiunea din Martie 2018 ! Am ales să merg la Tg. Mureș fără să cunosc pe absolut nimeni. Unii mi-au spus că sunt nebună, alții că îmi apreciază curajul. Am plecat de acasă fără să am în gând vreo speranță și bine am făcut, căci tot ce s-a întâmplat acolo  mi-a întrecut orice așteptare. Mulțumesc încă o dată, oameni minunați, pentru amintirile cu care am rămas! Regret enorm că nu am reușit să va cunosc pe toți, dar veți rămâne în sufletul meu pentru mult timp.

Am cunoscut acolo omul care mi-a devenit exemplu. Nico, voluntara mea,  este cea căreia ii sunt extrem de recunoscătoare pentru că m-a ajutat să înțeleg că voluntariatul îmi este o pasiune încă nedescoperită pe deplin, pasiune ce a trezit în mine de fiecare dată dorința de mai mult.  

Au urmat, apoi, proiecte de suflet. Am fost cu mândrie Ambasador al Imunizarii și am simțit emoțiile cot la cot cu participanții care s-au înscris la Simularea examenului de admitere.

Vara a adus cu sine o altă experiență pe care am trecut-o cu brio! Provocarea Școlii de Vara mi-a întărit și mai mult sentimentele de admirație și prietenie pentru echipa  „omuleților verzi ”. La final de drum m-am simțit de-a dreptul norocoasă și emoționată că am putut lua parte la această poveste, m-am simțit mai încrezătoare, mai sigură pe ceea ce sunt, mai educată pe ceea ce exprim și mai bogată în cunoștințe și noi prietenii.

De atunci am știut că aici îmi e locul, că aici mă regăsesc și este ceea ce mă face fericită. Mi-am întregit experiența #Interfarma participând ca voluntar al proiectului. Am avut norocul să o am “în grijă” pe Alexandra, o fată minunată din Sibiu, cu care m-am înțeles bine din prima clipă. Mă bucur nespus că ne-a fost dat să ne întâlnim și că păstrăm în continuare legătura. Abia aștept să ne revedem!

În final, vreau să mulțumesc cu aplauze întregului colectiv verzui, să vă spun că sunteți minunați și că vă sunt recunoscătoare pentru tot ajutorul pe care l-am primit pentru a deveni o versiune mult mai bună de-a mea.”   

Ioana Tudor, anul III – Voluntarul lunii Octombrie

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s